În cazul unei crize la vârf, Putin ar fi abandonat de toată lumea, inclusiv de siloviki, exact așa cum era Nicolae al II-lea în martie 1917. Mai presus de toate, marșul lui Prigojin arată că rușii, dezamăgiți de Putin, caută deja un om nou. Acest precedent face improbabil războiul civil. De îndată ce elitele s-au înțeles asupra unui nou lider, rușii, după 74 de ani de sovietism și 23 de ani de Putinism, vor sta ascultători în fața lui.
Dar nu există niciun motiv ca occidentalii să favorizeze această renaștere a autocrației ruse sub pretextul „stabilității”. Experiența Putinismului trebuie să ne fi învățat că nimic nu este mai periculos decât un autocrat necontrolat ce posedă arme nucleare. Rusia a fost haotică din 1917 până în 1919. Era prea ocupată să instaleze dictatura pe teritoriul său pentru a dăuna grav Occidentului. Dar de îndată ce în primăvara anului 1920 bolșevicii au triumfat asupra armatelor albe și și-au stabilit tirania în țară, am găsit Armata Roșie la porțile Varșoviei, iar Lenin era preocupat de destabilizarea Europei Centrale și a Germaniei.
În caz de haos în Rusia, cea mai bună politică este cea a cordonului sanitar, recomandată de Clemenceau la 11 decembrie 1919, când eșecul armatelor Albe era evident: „înconjurați Rusia cu sârmă ghimpată” pentru a o împiedica face rău exteriorului, „și așteptăm”. În ianuarie 1918, diplomatul francez Louis de Robien era de părere că ordinea va fi restabilită în Rusia „din străinătate întrucât s-a demonstrat că rușii nu știu decât să distrugă”. Lunile care au urmat i-au convins pe occidentali că este mai bine să nu se amestece în afacerile rusești din lipsa de a găsi parteneri de încredere și capabili.
Această lecție este valabilă și astăzi. Cel mai bun mod de a remedia „paranoia anti-occidentală care a fost mult timp tentația liderilor ruși” (dixit Sarkozy) este să nu cedezi Kremlinului în toate lucrurile, așa cum sugerează Sarkozy în recentul său interviu cu Le Figaro, adevărată antologie de teme ale dezinformării rusești. Să lăsăm Rusia să fiarbă în propriul său suc, împiedicând-o să provoace rău în afara granițelor sale. Izolarea pacientului și punerea lui la dietă este adesea cea mai bună terapie. Să profităm de ceea ce Putin a făcut pentru noi. În loc să permitem Kremlinului să proiecteze frica în străinătate cu amenințări nucleare, să ne îmbunătățim apărarea antirachetă. Și dacă haosul domnește într-adevăr în Rusia până la punctul în care riscul proliferării nucleare necontrolate devine real, este mai rațional să ne gândim la mijloace, militare și de altă natură, de securizare a site-urilor nucleare decât să să dăm mai multă o putere Moscovei, care o va folosi ca instrument de intimidare.
Șantajul haosului este orchestrat astfel încât Occidentul să le interzică ucrainenilor să învingă Rusia. Această temă este întărită de cea a unei presupuse reacții naționaliste periculoase în Rusia, dacă trupele ruse sunt forțate să părăsească teritoriile ucrainene ocupate. Din nou, precedentele istorice spun contrariul. Retragerea trupelor din Afganistan în 1989 a fost întâmpinată cu uşurare în Rusia, la fel ca şi pacea de compromis cu Cecenia din 1996. Probabil că acelaşi lucru ar fi valabil şi în cazul evacuării de către Rusia a regiunilor ocupate în Ucraina.
Demoralizarea Ucrainei
Astăzi, cei de la Kremlin încă mai au speranța de a-și putea atinge obiectivele inițiale în Ucraina. Războiul de uzură condus de Moscova este un Katyń în încetinire, care urmărește același scop ca și execuția ofițerilor polonezi în primăvara anului 1940: distrugerea cadrelor Poloniei independente (azi Ucraina). Liderii ruși cred că au reușit să convingă Occidentul să împiedice victoria Ucrainei. Deși nu conduceau în primăvară, surpriza divină pentru ei a fost faptul că Occidentul s-a abținut să furnizeze Kievului arme în număr suficient pentru a asigura victoria armatei ucrainene în timpul contraatacului lor-ofensiva de vară. Prin urmare, din punctul lor de vedere a venit timpul să exploateze pe deplin amărăciunea de înțeles a ucrainenilor obligați să lupte cu mâinile legate împotriva unui adversar căruia Occidentul i-a acordat monopolul escaladării și să treacă la a doua fază a războiului lor psihologic, încurajând în Ucraina sentimentul unei trădări a „partenerului” occidental pentru a deschide calea unei crize politice care va avea ca rezultat catapultarea la putere a unor pro-ruși camuflati la Kiev.
Am amintit mai sus despre articole care evidențiază așa-zisele discuții secrete dintre trimișii americani și ruși. Convergența dintre aceste „scurgeri” și o multitudine de articole publicate în presa americană care repetă iar și iar că ucrainenii nu vor reuși să recucerească teritoriile ocupate seamănă puternic cu o întreprindere orchestrată împreună de către partidul pro-« împăciuire » și rețelele Kremlinofile mobilizate în Occident. Profesorul Valeri Soloveï, ale cărui videoclipuri pe YouTube sunt urmărite pe scară largă în Ucraina, își are locul în acest sistem. De ani de zile, Soloveï a reușit să aibă impunitate deși a pronunțat critici la adresa lui Putin de o sută de ori mai devastatoare decât cele ale lui Navalnîi. El îndeplinește, așadar, o funcție importantă în dispozitivul rus. Cel puțin din 2019, răspândește teza că Putin are un picior în mormânt și că o echipă de oameni foarte buni, cekisti și tehnocrați, inclusiv el însuși, îi va succeda: concluzie, concesiile făcute Moscovei nu vor avea mari consecințe, întrucât ne îndreptăm oricum spre deputinizare.
În ultimul timp, rolul său tulbure devine din ce în ce mai evident: în mod clar, el trebuie să dea credibilitate în Ucraina tezei că ucrainenii vor fi abandonați de americani în favoarea vechii și confortabilei relații ruso-americane care a existat în timpul Războiului Rece. Soloveï insistă că contactele dintre ruși și americani sunt în creștere, interlocutorii din partea rusă fiind, printre alții, Patrushev, Cemezov și Abramovici. Potrivit acestuia, Occidentul nu va cere nimic mai mult decât să ajungă la un acord cu o coaliție de siloviki și tehnocrați, atâta timp cât nu include personalități implicate în războiul ruso-ucrainean. Vor trebui să se mulțumească să rămână în culise. Rusia va face din ridicarea sancțiunilor o condiție pentru plata despăgubirilor Ucrainei. „Dacă speranțele exagerate puse în contraofensiva ucraineană sunt dezamăgite, Occidentul va pune presiune asupra Kievului pentru negocieri de pace”.
Pentru a-și susține teza, Soloveï afirmă că americanii care, în septembrie 2022, erau hotărâți să provoace Rusiei o înfrângere militară răsunătoare, și-au schimbat politica în noiembrie, lucru devenit clar în momentul căderii unei rachete pe teritoriul polonez. „Dacă americanii ar fi convocat imediat o reuniune a NATO pentru a discuta despre punerea în aplicare a articolului 5, vă pot asigura că operațiunile militare [rusești] s-ar fi încheiat imediat, iar președintele Putin ar fi fost alungat din funcția sa. Ar fi fost suficient ca NATO să-și demonstreze intenția de a lua acest incident în serios. […] Astfel, pentru prima dată, americanii au arătat clar că au renunțat să provoace o înfrângere strategică Rusiei. Ceea ce a urmat nu a făcut decât să confirme în ochii liderilor ruși că americanii au fost mult mai ezitanți decât crezuseră în septembrie. „Devine clar, continuă Soloveï, că americanii au trecut la „o politică de izolare a Rusiei și că vor o pace care menajează Kremlinul”.
Astfel, ei transmit arme vechi ucrainenilor, iar sistemele eficiente precum Himars sunt acordate doar în număr limitat. „Dacă aceste sisteme de înaltă tehnologie ar fi fost acordate în cantități mai mari, ofensiva ucraineană de vară ar fi fost mult mai eficientă, chiar și fără superioritate aeriană”. Americanilor le era frică de haosul rusesc. Le este frică „să nu arunce Rusia în brațele Beijingului”, în timp ce Rusia, explică Soloveï, „poate deveni partenerul strategic, chiar aliatul Statelor Unite, mai devreme decât credem”. Mai mult, continuă Soloveï, distilându-și veninul picătură cu picătură, americanii, în ciuda retoricii pro-ucrainene, nu fac diferența între ruși și ucraineni: în ochii lor sunt niște barbari care se pun în evidență reciproc ca situându-se la marginea lumii civilizate. În ceea ce privește țările europene, „o parte dintre ele nu doresc ca Ucraina să fie victorioasă în niciun caz”. Acestea sunt țările „vechii Europe” care sunt reticente în a vedea ponderea „noii Europe” întărită de Ucraina. Ucrainenii au greșit crezând în ajutorul militar masiv din partea Occidentului. Nu vor putea smulge victoria. „Ucraina se va epuiza din punct de vedere demografic mai repede decât Rusia”. Și Soloveï își explică ideea: „Occidentul nu crede în succesul contraofensivei ucrainene”. Mult mai bine, „Occidentul nu are nicio intenție să demonteze regimul lui Putin […] pentru el, principalul interes este să nu existe haos în Rusia și armele nucleare să rămână sub controlul puterii centrale […]. Occidentul este interesat doar de stabilitate și se va ocupa doar de cei care par capabili să prevină haosul. » Obiectivul Washingtonului ar fi așadar să slăbească regimul rus, menținându-l în același timp în viață. Și ucrainenii ar fi cei pe care americanii i-au pus cu cinism să scoată castanele din foc.
La televiziunea rusă, apar informații care fac și mai evidentă participarea lui Soloveï la mașina de propagandă a Kremlinului, Soloveï jucând pe un registru mai insidios. În timp ce anterior Soloviov/Skabeeva strigau că Occidentul nu a refuzat nimic Ucrainei, colonelul Khodarionok tocmai a subliniat că din cele 500 de Himar produse de Statele Unite doar aproximativ douăzeci [în realitate 34] au fost livrate Ucrainei. Din cele 700 de lansatoare de rachete multiple M-270 disponibile țărilor NATO, 15 au fost furnizate Ucrainei. Americanii au 500 de tancuri Abrams și nu au livrat niciunul în Ucraina. Ei și-au anunțat intenția de a livra 7 în toamnă și, din nou, o versiune învechită, explică Khodarionok cu bucurie, pretinzând că simpatizează cu ucrainenii. „Ucrainenii sunt complet dependenți de aceste livrări din țările occidentale. Dacă aceste livrări se opresc, războiul se va termina.”
Unul dintre obiectivele scurgerilor sistematice privind canalele secrete, după cum am văzut, este să-i convingă pe ucraineni că americanii se vor înțelege cu rușii pe la spatele lor, așa cum au făcut Stalin și Roosevelt pentru polonezi. Șeful Serviciului de Informații Externe al Rusiei, Serghei Naryshkin, tocmai a confirmat că consultările „rare, dar regulate” continuă între SVR și CIA. Șefii acestor servicii de informații „se gândeau împreună și discutau ce să facă cu Ucraina”. Naryshkin sugerează, de asemenea, că „odată ce Rusia va atinge obiectivele operațiunii militare speciale” în Ucraina, americanii vor reveni la business as usual– așa cum lui Solovei îi place să spună că europenii se vor lupta să revină pe piața rusă de îndată ce chestiunea ucraineană este rezolvată.
Cea de-a doua parte a dispozitivului constă în demonstrarea puterii lobby-ului pro-rus și a partidului împăciuitorilor occidentali mobilizat de Kremlin în acest scop. Asta explică valul de publicații și interviuri în mass-media occidentală unde surse anonime raportează dezacorduri între armata americană și comandamentul ucrainean.
Ni se spune că oficialii americani de informații nu mai cred în victoria contraofensivei ucrainene. Stian Jenssen, șeful de stat major al secretarului general al NATO, sugerează că Ucraina s-ar putea alătura Alianței dacă renunță la teritoriu Rusiei. Sarkozy propune organizarea unui nou referendum „incontestabil, adică organizat sub strictul control al comunității internaționale” în Crimeea, preluând o inițiativă formulată pe 11 iunie de Margarita Simonian, vocea Kremlinului: referendum care ar fi la fel de credibil precum alegerile organizate în 1946 de Stalin în viitoarele democrații populare, rezultatele dorite de cei de la putere fiind obținute prin aceleași metode: reprimarea sistematică a adversarilor, regimul de teroare, deportările, bombardamentul propagandistic, corupția etc. În acest registru, însă, premiul cel mare îi revine Papei Francisc, care nu a găsit nimic mai bun decât să laude imperialismul rus în fața tinerilor credincioși din Sankt Petersburg: „Sunteți moștenitorii marii Mame Rusia, mergeți înainte cu asta”.
Acesta este dispozitivul gigantic desfășurat de mașina de război psihologic existentă în Rusia. Occidentalii și ucrainenii trebuie să fie conștienți de acest lucru. Odată ce obiectivele Kremlinului și modus operandi sunt înțelese, o parte a partidei e deja câștigată. Cealaltă parte se câștigă pe câmpul de luptă.
Sursa: Desk-Russie.eu
