Françoise Thom a publicat în octombrie pe DeskRussie.fr textul din care publicăm azi o primă parte și care e o analiză esențială pentru a înțelege strategia liderului de la Kremlin.
« Întâlnirile de la Valdaï seamănă din ce în ce mai mult cu Congresele Comintern din epoca stalinistă. Obiectivul lor este același: să comunice liderilor partidelor pro-ruse din străinătate evoluțiile „liniei” Kremlinului; de a transmite directivele de propagandă ale Moscovei vastei rețele de agenți de influență și mișcări kremlinofile răspândite în întreaga lume.
Discursul lui Putin de la Valdaï datând din 5 octombrie 2023 poate fi pus la același nivel cu discursul lui Jdanov de la sesiunea inaugurală a Cominformului din 25 septembrie 1947, care marchează ruptura cu Marea Alianță pecetluită în 1942 împotriva Germaniei naziste și a aliaților săi. Și începutul oficial al Războiului Rece. Discursului lui Putin merită să-i acordăm atenție, chiar dacă nu a spus nimic fundamental nou, cimentând o doctrină care se dezvoltă de ani de zile. Cu toate acestea, este izbitor prin accentele sale milenariste. Referindu-se la războiul ruso-ucrainean, Putin a spus: „Acesta nu este un conflict teritorial sau chiar stabilirea unui echilibru geopolitic regional. Întrebarea este mult mai amplă și mai fundamentală: vorbim despre principiile pe care se va baza noua ordine mondială. […] Dreptul internațional modern, construit pe baza Cartei Națiunilor Unite, este depășit și trebuie distrus și trebuie creat ceva nou.” La fel ca Jdanov în 1947, Putin a proclamat existența a două tabere antagonice ireconciliabile și și-a structurat întreaga declarație în jurul acestei confruntări.
Discursul de la Valdaï și exegezele făcute despre acesta de propagandiștii de la Kremlin, fac posibilă identificarea diferitelor ingrediente ale ideologiei putiniste care grefează pe un substrat sovietic omniprezent influențe mai recente, cea a mentalității mafiote, cea a KGB și mai presus toate cea a obsesiilor personale ale președintelui rus.
Amprenta marxism-leninismului
Acest substrat a revenit în forță de-a lungul anilor, chiar dacă Putin nu visează în niciun caz la desființarea proprietății private. Secțiuni întregi ale ideologiei leniniste sunt reciclate în discursul său. În primul rând, mesianismul: „Trebuie să ne asumăm sarcina de a construi o lume nouă”, insistă el în mod constant. Și, desigur, maniheismul. Întreaga miză a discursului de la Valdaï este antagonismul dintre cele două tabere, „Occidentul versus Restul”, tabăra antioccidentală fiind condusă de Rusia și de tovarășul Putin însuși. Continuitatea cu Jdanov este evidentă: „Pe drumul către aspirațiile sale de dominație mondială, Statele Unite se ciocnesc cu URSS-ul cu influența sa internațională în creștere, ca bastion al politicii antiimperialiste și antifasciste…”
De asemenea, foarte important este determinismul: după Putin și experții săi, vechea ordine mondială este condamnată de istorie, așa cum a fost tabăra burgheziei pentru Lenin și Stalin. Jurnalistul Dmitri Popov scrie: „La fel ca multe evenimente la care am fost martori, acest lucru nu se va întâmpla din cauza voinței politicienilor, poate chiar va fi împotriva voinței lor, ci din cauza legilor dezvoltării istorice.”
Putin împărtășește și conceptul marxist al bogăției. El nu înțelege nimic despre producerea bogăției, nu știe că este creată de ingeniozitatea umană, sub protecția statului de drept. El crede că rezultă din jefuirea altora: „Prosperitatea Occidentului a fost realizată în mare parte prin jefuirea coloniilor de-a lungul secolelor.” Occidentul a atins „acest nivel de dezvoltare datorită jefuirii întregii planetei”. Această postură îi permite să-și mențină negarea contribuțiilor civilizației occidentale, așa cum vom vedea.
Tema „decolonială” vine și ea direct din marxism-leninism. Să revenim la Jdanov: „Criza sistemului colonial, accentuată de rezultatul celui de-al Doilea Război Mondial, se manifestă prin creșterea puternică a mișcării de eliberare națională în colonii și țările dependente. În acest fel, spatele sistemului capitalist este amenințată.”
În fine, unul dintre pilonii retoricii lui Putin, apărarea „suveranității” popoarelor în fața „hegemoniei” sistemului american, își are sursa în propaganda stalinistă desfășurată de la sfârșitul anului 1947 pentru a torpila munca de implementare a Planului Marshall. Jdanov din nou: „Țările imperialiste precum Statele Unite, Anglia și statele apropiate lor devin dușmani periculoși ai independenței naționale și ai autodeterminarii popoarelor, în timp ce Uniunea Sovietică și țările cu noua democrație [viitoarele democrații populare] constituie bastionul sigur în apărarea drepturilor egale și a autodeterminarii naționale a popoarelor. […] Esența formulelor voalate, încurcate intenționat, ale „Planului Marshall” constă în formarea unui bloc de state legate de Statele Unite prin angajamente și oferirea statelor europene credite americane, în plată pentru renunțarea la independența lor economică apoi la independența lor politică. »
Putin nu contenește să-i acuze pe liderii europeni că au trădat „interesele naționale” și că urmează cu blândețe ordinele „șefului lor de la Washington”: „Astăzi, AfD, Alternativa pentru Germania, ridică capul. Nu e de mirare, pentru că nimeni din clasa conducătoare nu luptă pentru interesele Germaniei. Acesta este un lucru evident. […] Cât despre Schröder, Germania poate fi mândră de oameni ca el. Este un adevărat fiu al poporului său, se gândește în primul rând la interesele poporului german… Ce mă surprinde? Vă spun sincer, sunt surprins că astfel de oameni și astfel de politicieni [cum ar fi Gerhard Schröder] mai există în Europa, că au supraviețuit.”
Amprenta mentalității mafiote
Pentru a înțelege ostilitatea lui Putin față de ordinea internațională, trebuie să ne amintim mediul care i-a permis ascensiunea și îmbogățirea sa prodigioasă. Putin a făcut o carieră în anii lui Elțîn, pe care ulterior l-a discreditat constant, într-un Far West fără șerif care era Rusia în acea perioadă, când totul putea fi cumpărat și când foști mafioți deveniți oligarhi își ofereau mandate de deputat pentru a dobândi imunitate. Putin simte că pentru a reuși la fel și pe arena internațională, trebuie să o deconstruiască și să creeze o junglă asemănătoare cu cea în care au activat rușii generației sale și care i-a permis incredibila sa ascensiune. Necruțarea lui împotriva „hegemonismului american” este aceea a unui bandit care vede un polițist cinstit stând împotriva lui. Întregul său program de politică externă se reduce practic la căutarea impunității. „Noua ordine mondială, mai dreaptă” a cărei apariție o sărbătorește este în realitate un haos în care președintele rus și toți bătăușii care formează cohorta sa speră să se poată complace fără ca nimeni să le limiteze acțiunile predatoare. „Suveranitatea”, așa cum o înțeleg ei, este capacitatea de a face orice fără a risca o corecție.
Cât timp durează vechea ordine, se plânge Putin, „oricine poate fi atacat pur și simplu pentru că cutare sau cutare țară nu este pe placul puterii hegemonice […] O pace durabilă va fi stabilită doar atunci când toată lumea va începe să se simtă în siguranță, să înțeleagă că opiniile fiecăruia sunt respectate și că există echilibru în lume, când nimeni nu va putea să-i forțeze pe alții să trăiască și să se comporte așa cum dorește puterea hegemonică. […] Oricine se comportă independent, își urmărește propriile interese, se transformă instantaneu în ochii elitelor occidentale într-un obstacol care trebuie eliminat.” Putin protestează că ar trebui să respecte reguli: „Ce fel de „ordine” bazată pe anumite „reguli”? Ce sunt „regulile”, cine le-a inventat? Acest lucru nu este absolut clar. Asta e o prostie pură… Este întotdeauna aceeași manifestare a gândirii coloniale. … Și în ceea ce privește cei care îi susțin, poate că este timpul să renunțe la aroganța lor în fața comunității globale care îi înțelege pe deplin scopurile, interesele și, de fapt, mentalitatea datând din zilele dominației coloniale. Aș vrea să le spun: frecați-vă ochii, acele zile au trecut de mult și nu se vor mai întoarce niciodată.” Când va fi instituită „noua, mai dreaptă ordine mondială”, sancțiunile vor fi imposibile: va fi „o lume deschisă și interconectată în care nimeni nu va încerca vreodată să ridice bariere artificiale în calea comunicării, creativității și prosperității indivizilor . Ar trebui să existe un mediu fără bariere – pentru asta ar trebui să ne străduim. […] Toată lumea ar trebui să aibă acces la beneficiile dezvoltării moderne, iar încercările de a o limita la o anumită țară sau un anumit popor ar trebui considerate un act de agresiune și nimic altceva.”
Disprețul lui Putin pentru lege merge atât de departe încât pune sub semnul întrebării noțiunea de Stat, tocmai pentru că un Stat se bazează pe un cadru legal și are granițe, ceea ce îl nemulțumește pe președintele rus. Rusia, ne spune Putin, este o „civilizație de stat”:
„În Conceptul de politică externă al Rusiei adoptat în acest an, țara noastră este caracterizată ca o civilizație-stat separată. Această formulare reflectă în mod precis și succint modul în care înțelegem nu numai propria noastră dezvoltare, ci și principiile fundamentale ale ordinii mondiale, a cărei victorie o sperăm.” Potrivit lui Putin „principalele calități ale unei civilizații de stat sunt diversitatea și autosuficiența”. „Lumea se îndreaptă către o sinergie de stat-civilizații, spații mari, comunități care se recunosc ca atare.” Vedem că în această viziune nu este loc pentru statul-națiune. Suveraniştii noştri ar trebui să înţeleagă că această concepţia a lui Putin despre „suveranitate” este în contradicţie cu a noastră, care a fost formulată în secolul al XVI-lea de juriști. În mintea lui Putin, „suveranitatea” înseamnă impunitate.
Putin visează să dezinstituționalizeze „ordinea mondială”, așa cum a dezinstituționalizat Rusia din 2000: „Esențială”, ne spune el, „este eliberarea relațiilor internaționale de abordarea în logica blocurilor, de moștenirea epocii colonialismului și a Războiului Rece”. Înțelegerile trebuie făcute de la om la om, ca între șefii mafiei: „Nici o persoană nu decide pentru toată lumea și nu toată lumea decide totul, cei care sunt direct afectați de cutare sau cutare problemă se pun de acord asupra ce și cum să facă.”
Sursa: DeskRussie.fr
