Națiuni mici, occidentale și europene, de la cehi la danezi și de la baltici și polonezi la olandezi ajută Ucraina din răsputeri. Altele, ca SUA, ori Germania, puteri conduse, ambele, de o anumită stângă radicală, se prefac că ar susține fără rezerve Ucraina. Sau Israelul. În fapt, le sabotează ambelor democrații liberale, ce-i drept în feluri diferite, strădaniile de a se apăra cu adevărat eficient de dușmanii lor ruși și islamiști. Care sunt și inamicii Vestului.
De ce se comportă așa? De ce par SUA și Germania să-și dea cu stânga în dreptul? Și în ce mod își dau cu stângul în dreptul? În ce mod își sabotează aliații?
Faptele
Fostul campion mondial de șah, Garry Kasparov, a regretat, miercuri, că ”SUA au confirmat că nu vor ca Ucraina să învingă”.
Ca și autorul acestui blog, în varii comentarii și analize publicat în ultimii doi ani, Kasparov a reliefat că ”Ucraina nu poate repurta o victorie în actualul război cu Rusia rezumându-se la apărare”. Or, ”Ucraina trebuie să fie în stare să lovească lansatoarele de rachete (rusești) omorându-i zilnic civilii”, (pe teritoriul ucrainean). ”De ce America are o politică de a limita acțiunile aliaților ei, în loc să-i descurajeze și să-i învingă p inamicii ei?”, se mai întreabă lucidul autor și analist politic emigrat din Rusia, după ce i s-a opus deschis lui Putin.
Kasparov are perfectă dreptate. Departamentul de Stat al lui Antony Blinken a declarat că ”SUA nu recomandă și nu susțin lovituri militare ucrainene dincolo de propriul teritoriu”.
Ceea ce e o nebunie, e imoral și contravine duhului dreptului internațional. Drept internațional, care îi permite Ucrainei să atace orice țintă militară în țara agresoare, Rusia și îi cere țării agresate să se apere eficient, spre a respinge agresiunea.
Or, a reclama Kievului, cum fac SUA, să nu atace ținte rusești, nu e doar împăciuitorism față de dictatura lui Putin. Este a-i interzice Ucrainei să obțină victoria, în confruntarea cu criminalul în masă de la Kremlin, care și-a uzurpat poziția și și-a arogat pe nedrept titulatura de președinte, ducând o sângeroasă politică nu doar internă ultrarepresivă, ci și imperialistă și genocidară, externă, de pildă în Siria și în Ucraina.
Au dreptate circa 40 de laureați de premii Nobel, care îi contestă dictatorului rus Putin pretinsa calitate de ”președinte” și solicită Comunității Internaționale să-și amplifice ajutoarele pentru Ucraina în lupta ei împotriva Rusiei, să susțină opoziția rusă împotriva tiranului de la Kremlin și să refuze recunoașterea lui Putin ca președinte al Federației Ruse. Dar ei nu se pot aștepta să fi auziți la Casa Albă, la Departamentul de Stat sau la Pentagon.
E timp de niște întrebări. Și mai ales de una: ce se ascunde îndărătul schizofreniei geostrategiei SUA
De ce? Doar pentru că administrația Biden (și cancelarul german, un fost extremist de stânga puternic apreciat de STASI și de liderii comuniști din RDG) se tem de înlocuitorul lui Putin? Care, nota bene, încă nu există. Și despre care, deci, nu știu nimic guvernele Scholz și Biden, deși îl consideră potențial ”mai rău” decât pe actualul asasin în masă de la Kremlin?
Și de ce face administrația tot ce poate ca să împiedice înfrângerea definitivă a teroriștilor islamici? De ce i-a ajutat, abținându-se de la vot, spre a lăsa să treacă în Consiliul de Securitate ONU o toxică rezoluție inițiată de Rusia și China și celebrată de Hamas, care disociază încetarea focului în Gaza de condiția eliberării de ostatici ținuți captivi de teroriști. Nu știau Biden și ai lui că dușmanii SUA, Iranul și interpușii săi teroriști din Hamas vor saluta euforic abținerea de la vot a Americii în Consiliul de Securitate ONU? Putea fi bună și morală pentru SUA și Vest această apreciere islamistă?
Ce politică urmărește, de fapt, administrația Biden în Orientul Apropiat? Armin Rosen, un excelent analist al publicației The Tablet îi rezuma strategia, reliefând că guvernul Biden vrea ”imposibilul”, urmărind, concomitent patru obiective:
1) terminarea actualului război;
2) pacea israeliano-palestiniană,
3) destinderea cu Iranul și
4) normalizarea israeliano-saudită. Iar camarila lui Biden crede că toate obiectivele ar fi sabotate de o victorie israeliană, umilitoare pentru Hamas. ”Ceea ce e suprarealism politic”, țelurile urmărite în Orientul Mijlociu de potentații americani fiind ”mutual incoerente și ireconciliabile”, cum subliniază Rosen. Care mai indică și dragostea (sinucigașă) a SUA față de fiefurile Frăției Musulmane, presupus pro-occidentale, Qatar și Turcia, Frăție a cărei filială palestiniană e Hamas.
E timp de niște răspunsuri
Există motive tactice și strategice, politice și morale pentru care administrația Biden se comportă irațional, incoerent, iresponsabil. Biden, un ins amoral, care de când e în politică n-a făcut decât să ia decizii greșite cu privire la toate războaiele implicând America, nu mai adoptă probabil hotărârile Casei Albe. Camarila i-a confiscat acest privilegiu de când e clar că liderul SUA are majore probleme de atenție, de memorie, de cogniție.
Dar cei care le iau, sunt socializați la extrema stângă a spectrului politic american, ori se cred dependenți de el. Pe scurt, nutresc un bias antiamerican, anticapitalist, antidemocratic și antioccidental. Toate carierele și speranțele lor profesionale sunt legate de mantrele ultraprogresiste ale școlilor superioare prin care au trecut și i-au validat, aiurea, înainte de a fi angajați.
În plus, sunt inși care, deși promovează ei înșiși ideologii revoluționare, se află la putere. Or, s-au trezit, fără să vrea, dar din vina lor, într-o lume a schimbărilor revoluționare. E o lume pe care o detestă, întrucât le zdruncină pozițiile. E o lume a războaielor imperialiste, teroriste și genocidare. Și tocmai împăciuitorismul revoluționarilor cu vorba, nu cu fapta menită să le conserve pozițiile la cârmă și să împiedice răsturnări globale, în măsură să-i debarce, a ajutat decisiv aceste războaie să fie, vai, declanșate de Putin și de aliatul său iranian.
Altfel spus, răsturnările de care se temeau mai mult s-au produs, pentru că capii stângii apusene, americane și germane le-au căutat în coarne dictatorilor și teroriștilor. Iar acum, mai-marii vinovați de catastrofă se comportă ca inșii prigoniți de duhul rău extras de ei din sticlă. Pe care nu mai sunt capabili să-l vâre la loc. Sau ca ucenicul vrăjitor, care se vede inundat de propriile lui farmece, al căror antidot l-a uitat, iar mătura pusă de el la treabă îl acoperă, irepresibil, cu-o viitură: ”Iată! Iată!/Că învie/Și-mi îmbie/Donițe pline/Doi acuma dintr-o dată! Ajutor, puteri divine! Și aleargă! Curg pâraie,/Pretutindeni prin odaie!/Ce priveliște avană!/Vraciul! — Maistre, fă-ți pomană!/ Duhurile tale,/Doamne,-și fac de cap/Le-am chemat, și-acuma/Nu mai pot să scap!”
Însetați de putere, avizi, lași, incapabili și inepți, mai-marii americani sunt blocați în propriul lor proiect progresist. Care e antiamerican. L-au învățat pe de rost, le-a devenit a doua natură, îi poartă vizibil spre dezastru și apocalipsă, dar nu mai pot scăpa în veci de el, nu doar pentru că nu se pricep, ci mai ales fiindcă, imersați în autism moral și politic, l-au interiorizat și nu mai sunt capabili nici să asculte de sfaturi bune.
Pe cale de consecință, se țin cu dinții de un status quo perdant. Duhul nu se mai întoarce în sticlă, oricât de jeluitor l-ar implora. Appeasmentul nu ține loc de plan de acțiune. Și nici ataraxia, în care au intrat. Paralizia le garantează propria înfrângere în fața unor adversari antioccidentali aflați, ca alianța dictatorilor și teroriștilor, în rapidă mișcare. A venit timpul ca electoratele să-i alunge de la putere și să trimită la cârmă alții, mai buni, care să pună capăt războaielor actuale prin decisive izbânzi ale democrațiilor, în stare să-i descurajeze durabil pe tirani.
Articol publicat inițial pe site-ul petreiancu.com
