Constructivismul și națiunea. De la imaginar la fabricare: român sau moldovean?

În științele sociale s-a ajuns la un relativ consens în ceea ce privește naționalismul și națiunea în ultimele decenii. Națiunea este percepută ca o construcție socială întrucât aceasta nu are o existență propriu-zisă în afara politicilor sau relațiilor sociale. Cercetătorii contemporani consacrați temei academice cataloghează naționalismul drept formă discursivă. Un exemplu potrivit în acest sens este autorul Umut Özkirimli. Discursul, utilizat într-o paradigmă specifică lui Foucault, este constituit din practicile sistematice care formează subiectul abordat. Este adevărat că există tendințe de revigorare în rândul taberei perenialiste. Printre autorii care au produs argumente relativ solide în vederea demonstrării caracterului pre-modern al națiunilor îl putem menționa pe Azar Gat. Or, națiunea nu mai este percepută ca un „dat natural” intrinsec omului. Această viziune, primordialismul, este etichetată ca retrogradă.

Privind din această direcție, la prima vedere nu există nicio diferență între identitatea de național român, moldovean sau transnistrean și nu există criterii de validare sau respingere a acestora. Ești ceea ce ți se spune că ești. Ești „naționalul” construit de școală și de alte elemente ale naționalismului banal/cotidian. Ești ceea ce, conștient, poți alege să fii: un național civic moldovean sau unul bănățean, de ce nu? Și din acest punct devine importantă manevrarea perspectivei maselor. Națiunile au dobândit o miză decisivă în perioada ulterioară Revoluției Franceze. Sub aspectul mizei, națiunile sunt supuse tendinței de a fi instrumentalizate.

Craig Calhoun a remarcat că națiunea dă forma lumii moderne întrucât aceasta constituie baza legitimității statului. Triumful doctrinei naționaliste, sesiza Elie Kedourie, este că autoguvernarea unei națiuni este singurul tip de guvernare acceptată. Acestor constatări le putem suprapune realitatea că „partea nevăzută decide totul”. Consider că putem încadra națiunea și naționalismul în ceea ce Horia-Roman Patapievici desemna ca „esență tare a lucrurilor”. Acest „nevăzut” generează instituții și modifică realitatea fizică înconjurătoare. În cel mai vehement caz, analiștii pot ignora această realitate, dar masele rămân tributare și se întrețin cu ea. 

Lui Benedict Anderson îi datorăm constatarea că națiunea este o comunitate politică imaginată. Propunerea teoretică inedită a acestuia a apărut printr-o critică constructivă a viziunii lui Ernest Gellner. Cel din urmă avea tendința să juxtapună conceptul de „invenție” alături de „fabricare”, și chiar „falsificare”. Din punctul meu de vedere, Anderson a excelat în păstrarea discuției în sfera imaginarului social, dar, el însuși fiind un naționalist, a încercat să valideze caracterul natural al conturării națiunii moderne. Constatările autorului nu au exclus ideea inventării națiunii. Acesta a încercat să o separe de sensul de „fabricat” oferit anterior. Consider că dezbaterea poate fi urmărită într-o formă analogă în dihotomia „fabricare deliberată” – „imaginare non-instrumentalizată” a națiunii. Din punctul meu de vedere, opțiunea „imaginării non-instrumentalizate” este validă parțial. Același lucru poate fi constatat și în direcția caracterului deliberat în fabricarea unei națiuni sau, utilizând o altă sintagmă, în „falsificarea” acesteia. În acest sens voi deosebi succesiv caracterul de „imaginat” și „fabricat deliberat” prin prezentarea succintă a ideii de „națiune” română și „națiune” moldovenească.

Națiunea română a apărut în contextul (re)nașterilor naționale europene. Constituirea națiunii române moderne s-a bazat pe miturile romantice generale. Se trăgeau toți românii „de la Rîm”? Biologic, nici într-un caz, desigur! Realitatea era una specifică imaginarului colectiv, dar regula generală decurgea dintr-o viziune perenialistă. În acest sens se căutau argumente validatoare. Găsesc suferință în rândul reprezentanților Școlii Ardelene. Crezul lor sincer era bazat pe complexul de mituri și simboluri regăsite în anterioritatea lor. Acest crez genera dorința de emancipare a celor asemenea lor. Acest lucru nu descalifică caracterul de „imaginat” al națiunii corifeilor, dar îi conferă un statut de raportare validă la realitatea lor existențială din care își extrăgeau argumente precum constatarea aceleași limbi.

În contrast, apariția limbii moldovenești în noua republică autonomă „moldovenească” formată în 1924 la est de Nistru a avut un caracter pur instrumental. În fapt, istoria cvasi-statalității din regiunea transnistreană poate fi încadrată în această direcție. Argumentele au fost aceleași, perenialiste. Generarea argumentativă s-a făcut însă deliberat, la presiunea sovieticilor, iar validitatea lingvistică poate fi demontată cu ușurință în favoarea argumentelor românofone. Ambele „națiuni” din perioada interbelică țineau de domeniul imaginarului, este real. Diferența majoră este că națiunea moldovenească a fost fabricată deliberat, și, am putea constata, falsificată față de realitatea imaginarului și a regulilor existente.

Prin urmare, există și națiuni care pot fi categorisite ca „fabricate” în sensul de „falsificate”. Ipoteza „imaginării” propusă de Anderson rămâne validă, dar acest lucru nu demolează întrutotul viziunea națiunilor „fabricate” în unii parametri propuși de Gellner. Într-o altă ordine de idei, și dintr-o perspectivă constructivistă putem constata când avem de-a face cu o falsificare identitară națională. 

Bibliografie

Anderson, Benedict, Imagined Communities: Reflections on the Origin and Spread of Nationalism, Ediție revizuită, Verso, Londra și New York, 2006.

Calhoun, Craig, Nationalism, University of Minnesota Press, Minneapolis, 1997.

Calhoun, Craig, Nations Matter: Culture, History, and the Cosmopolitan Dream, Routledge, Londra și New York, 2007.

Gat, Azar, Yakobson, Alexander, Nations: The Long History and Deep Roots of Political Ethnicity and Nationalism, Cambridge University Press, Cambridge, 2013.

Gellner, Ernest, Nations and Nationalism, Cornell University Press, Ithaca (New York), 1983.

Kedourie, Elie, Nationalism, a 4-a ediție, Blackwell Publishers, Oxford, 1993.

Özkırımlı, Umut, Theories of Nationalism: A Critical Introduction, ed. a III-a, Palgrave, Londra, 2017.

Patapievici, Horia-Roman, Partea Nevăzută Decide Totul, Humanitas, București, 2015.