Pe 1 septembrie 1939 a izbucnit cel de-Al Doilea Război Mondial, conflagrația cu cele mai multe victime din istorie. Cam cu o săptămînă înainte, pe 23 august 1939, Hitler și Stalin s-au înțeles cum să împartă Europa Centrală (Pactul Ribbentrop-Molotov)[1]. Atît Germania nazistă, cît și Uniunea Sovietică, erau state revizioniste, nemulțumite de modul în care se încheiase Primul Război Mondial. Atunci au dispărut trei imperii (țarist, german, austro-ungar), iar după puțin timp s-a destrămat și al patrulea (cel otoman). Europa imperiilor trebuia înlocuită de Europa națiunilor. Principiul autodeterminării națiunilor introdus de Woodrow Wilson a fost aplicat parțial și inconsecvent și numai în Europa[2]. Președintele american socotea că războaiele erau urmarea practicii geopolitice a împărțirii sferelor de influență în Europa și a echilibrului puterilor și a vrut să le înlocuiască printr-o nouă ordine mondială bazată pe securitatea colectivă. Dar imperialismul german și cel țarist s-au reîntrupat în formele ideologice ale nazismului și comunismului, care au trecut la reîmpărțirea lumii.
Apetitul lui Stalin pentru reîmpărțirea sferelor de influență era nelimitat. El i-a ordonat comisarului său pentru probleme externe, Viaceslav Molotov, să pregătească un nou pact, unul cvadripartit (cu numeroase protocoale secrete), prin care se urmărea divizarea Europei, Asiei și Africii între Germania, Italia, Japonia și URSS. Africa urma să fie împărțită între Germania și Italia, sud-estul Asiei revenea Japoniei, iar Uniunea Sovietică urma să își extindă imperiul către Orientul Mijlociu, în direcția Oceanului Indian (vechi obiectiv țarist). Erau și planuri pentru soarta Finlandei, Bulgariei, Turciei, Balcanilor, strîmtorilor turcești ș.a.m.d. Schița acelui nou pact a fost înaintată Berlinului în noiembrie 1939, prin ambasadorul german la Moscova și prin ambasadorul sovietic la Berlin (Vladimir Dekanozov, înalt diplomat georgian, de fapt agent OGPU/ NKVD). În mod ciudat, dinspre Berlin nu a venit nici o reacție. Pe urmă s-a înțeles că Hitler avea idei fixe și obsesii, așa că nimic nu l-a împiedicat să își continue pregătirile penru Operațiunea ”Barbarossa.” Înfrățirea dintre nazism și comunism nu s-a concretizat la nivel geopolitic din pricina paranoiei liderului nazist.
WW II a fost o consecință a problemelor nerezolvate de WW I. După mai bine de un secol de la prima conflagrație planetară, unele probleme au rămas nerezolvate sau în suspensie. Una dintre lecțiile cruciale ale celor două conflicte este că noi drame și conflicte au fost posibile din pricina imperfecțiunilor și nedreptăților din tratatele de pace. Indiferent de formula adoptată, cu greu poate fi stăvilită redistribuirea puterii la nivel regional, continental, global. Cele mai afectate sunt statele mici și mijlocii, pe care nu le întreabă nimeni ce vor.
Soarta României moderne, în sens pozitiv și în sens negativ, a depins de modul în care s-au finalizat cele două războaie mondiale și de interacțiunile dintre marile puteri, iar apoi dintre supraputeri. România Mare a fost cea mai importantă realizare statală din istoria națională, dar nu a durat decît două decenii. Iar Pactul Ribbentrop-Molotov, erorile comise de Carol II, pierderile teritoriale din 1940 și încercarea de a le recupera, atacarea URSS de către Al Treilea Reich, continuarea războiului de către mareșalul Antonescu dincolo de limitele recuperării teritoriale, au dus la ruinarea unui stat modern și democratic în plină ascensiune. Amatorii de teorii conspiraționiste aplicate în răspăr (à rebours) dau vina pe înțelegerile dintre aliați pentru intrarea României în sfera de influență sovietică și instaurarea comunismului. În realitate, ca și în cazul altor state central și est-europene, tragedia istorică țării noastre a fost pricinuită de fraternizarea dintre nazism și comunism. Celelalte evenimente și tendințe au decurs din acea înfrățire diabolică. Chiar și în cel mai fericit scenariu de istorie contrafactuală, o Românie interbelică nevulnerabilizată de conducători tot nu ar fi rezistat acelui pact.
Sfîrșitul Războiului Rece și dispariția URSS a produs nemulțumiri, la fel precum sfîrșitul Primului Război Mondial, fiind o nouă sursă de revizionism. Războiul pornit de Rusia lui Putin este cea mai evidentă dovadă. Deși mulți tot vorbesc despre ireversibilitatea istoriei, asistăm tot mai mult la înlocuirea principiilor securității colective și la reîntoarcerea primedioasă către geopolitica sferelor de influență. După ce a trecut prin fazele multipolarismului, bipolarismului, unipolarismului, planeta redevine multipolară. Iar tendința este de multiplicare a statelor care dețin arme de distrugere în masă. Dacă principiul descurajării nucleare a funcționat în lumea bipolară a Războiului Rece, nimeni nu știe cum și dacă va funcționa într-o lume multipolară[3].
Imperialismul ideologizat al nazismului și comunismului a produs dezastre geopolitice, iar printre victimele colaterale a fost și România. După înfrîngerea Germaniei naziste și prăbușirea celor 15 republici comuniste din URSS, precedate de prăbușirea ”imperiului exterior”, părea că asistăm la ”sfîrșitul istoriei” sau la ”sfîrșitul ideologiei”. Cu toate acestea, în modalități evidente sau aproape imperceptibile, moștenirea nazismului și moștenirea comunismului sunt încă vii, dinamice, uneori în forme inedite sau chiar hibride, în diferite părți ale planetei. Voi reveni cu exemple concrete.
NOTE:
[1] Una dintre definițiile Europei Centrale este aceea a spațiului dintre Germania și Rusia.
[2] Principiul autodeterminării națiunilor nu a fost aplicat nici în Imperiul Otoman, și nici în alte părți ale lumii. În urma destrămării Imperiului Otoman, au rămas națiuni fără state (Orientul Mijlociu și nordul Africii continuă să fie în criză, nu numai din această cauză). Una dintre întrebările mele preferate pentru studenți, la cursurile mele de politică externă americană, este dacă știu cîte state și cîte națiuni există pe planetă. Am pus-o și în diferite medii politice, mediatice, intelectuale, cu rezultate similare.
[3] În domeniul studiilor de securitate, literatura dedicată subiectului nuclear deterrence era absolut fascinantă, iar acum există semne că renaște.
