Există un caz Victor Eftimiu în istoria intelectuală românească ? Cartea lui Cristian Preda, minuţioasă şi precisă ca o investigaţie detectivistă, oferă răspunsul definitiv la această întrebare. Dincolo de opera, datată, a scriitorului se află biografia în care pitorescul şi abjecţia convieţuiesc, memorabil. Cercetarea lui Cristian Preda inversează cronologia, spre a lumina acest destin. Drumul porneşte dinspre moarte şi posteritate. Cariera academicianului din comunism este capătul de linie al traseului care debutează în Turcia europeană a sultanilor. Longevitatea sa îl poartă dincolo de regimuri şi de dictatori. Ceea ce durează este un sigur instinct al parvenirii.
Cariera unui scriitor
Prima fotografie din acest album alcătuit cu sobrietate ironică de Cristian Preda este aceea a scriitorului la senectute . Octogenarul Eftimiu, cel uitat astăzi, este, în pragul morţii sale, parte din nomenclatura culturală. Omagiat, editat, jucat, el devine, ca într-o ficţiune de Danilo Kiš, cel mai important scriitor albanez: revendicarea moştenirii sale de către tiranul de la Tirana este spectaculoasă şi grotescă. Eftimiu este invitat de Enver Hogea, iar prezenţa sa în ţinuturile natale capătă amploarea unui eveniment de partid şi de stat. Autorităţile reseriste nu pot opri acest curs al evenimentelor. Oricât de bizară ideologic, Albania este un stat comunist. Cultul lui Eftimiu creşte în Albania. Între autocrat şi scriitor conversaţia este una cordială.
Episodul albanez al lui Eftimiu, cel care îi va provoca şi moartea, este cel din urmă capitol din biografia aventurierului care îşi croieşte un drum în viaţă şi în politică. Mediocritatea locvace este compensată, în cazul său, de o productivitate impresionantă. Gazetar, dramaturg, poet, memorialist, prozator, Eftimiu pare ubicuu. Demnităţile la care accede sunt semnificative: directoratul teatrelor şi al teatrului naţional conferă lui Eftimiu poziţia unui pontif ce decide cariere şi împarte recompense.
Pe acest fir al vieţii povestite dinspre sfârşit către început, silueta lui Eftimiu este, în comunism, aceea a unui colaboraţionist intelectual. Fără a face parte din primul cerc, alături de Arghezi sau de Sadoveanu, Eftimiu este unul dintre maeştrii care participă la facerea lumii noi. Adaptarea la comunism este rapidă şi lipsită de ambiguitate. Un simţ al oportunismului îl călăuzeşte pe Eftimiu în anii de după 23 august 1944. Despărţirea de naţional- ţărănişti,(cei pe care îi trădase şi în 1937, în favoarea gogo-cuziştilor) îi oferă ocazia reinventării: primul preşedinte al Societăţii Scriitorilor după Eliberare, animator al “ Dreptăţii Noi”, organ al dizidenţei procomuniste a lui Anton Alexandrescu, academician.
Eftimiu este, în era comunistă, capricios şi duplicitar. Supravegheat de Securitate, el nu încetează să scrie pe linia oficială. Critic în spaţiul privat, înconjurat de turnători, el nu se desparte de conformism. Hedonismul venit din viaţa sa anterioară îl face captiv al acestei cuşti aurite în care îl plasează regimul : frustrările sale nu îl determină să facă pasul către rezistenţă, dimpotrivă. Cariera lui Eftimiu este a unui norocos al sorţii. Şicanat, dar nu interzis, Eftimiu se poate dedica artei şi cuceririlor amoroase. Dosarul de securitate adună elementele pitoreşti ale unei vieţi ce se duce în trepidaţie de casanova.
Victor Eftimiu este locuit, în comunism, de luciditatea impotentă a laşităţii. El nu poate nutri iluzii şi nu şi poate reprima repulsia faţă de ordinea instalată. Dar comoditatea sa mediocră îl obligă la acrobaţiile dezonorante ale propagandei. Suspect în ochii autorităţii, Eftimiu nu va cunoaşte exilul intern, detenţia şi suferinţa. El este, acum, ca şi mai înainte, un supravieţuitor.
Cazul Eftimiu, reconstituit pasionant de Cristian Preda, este un roman ale cărui rădăcini urcă spre Bucureştiul sfârşitului de secol XIX. Adaptarea lui Eftimiu la noua sa limbă este remarcabilă: reputaţia de versificator prodigios va fi parte din legenda sa. Consacrarea ca dramaturg, cu “ Înşir-te mărgărite”, este precoce şi memorabilă. Datate astăzi, textele sale pentru scena au fost scrise cu o energie de grafoman.
Oscilând între Rostand şi literatura bulevardieră, Eftimiu nu are nimic din profunzimea vizionară a lui Camil Petrescu sau din freamătul poetic al lui Mihail Sebastian. Doar memorialistica se mai poate salva din acest adânc al uitării. Paginile dedicate lui Bogdan- Piteşti sunt proba unei nostalgii sibarite.
Cristian Preda a scris biografia politică a unui supravieţuitor: născut supus al sultanului, Eftimiu moare cetăţean al RSR. De acum înainte profilul său este inseparabil de acest remarcabil exerciţiu de istorie intelectuală. Cazul Eftimiu îşi are, în fine, un dosar al său.
Articol apărut inițial în publicația electronică LaPunkt.ro
